Membri

Membrii fondatori ai asociaţiei sunt creatorii portalului carpati.org - un portal care încă din anul 2004 constituie un punct virtual de întâlnire a multor montaniarzi din ţară.

 

Portalul oferă informaţii cuprinzătoare despre toate masivele din România (un ghid montan complex şi un forum de discuţii, o galerie foto cu peste 50.000 de imagini, articole, jurnale, ştiri, dar şi un planificator de ture prin intermediul căruia au fost organizate sute de ieşiri pe munte).

 

În anii care au trecut de la lansarea sa, carpati.org a format o comunitate a oamenilor de munte, care se întâlnesc anual pentru a se cunoaşte, pentru a parcurge împreună un traseu şi pentru a petrece o seară de poveste în jurul focului (sau al sobei).

 

Unii membrii ai acestei comunităţi au devenit şi membri asociaţi ai AMC, care în acest moment reuneşte peste 60 de persoane din întreaga Românie – Bucureşti, Braşov, Câmpina, Cluj-Napoca, Făgăraş, Focşani, Galaţi, Ploieşti, Săcele, Sibiu, Ştei, Târnăveni, Timişoara, Tulcea şi Zărneşti.

 

Membrii de onoare sunt cei care au sprijinit diferite activităţi ale asociaţiei precum şi dezvoltarea acesteia.

 

Voluntarii sunt persoanele care au participat voluntar la activităţile AMC de reabilitare a infrastructurii montane din România.

 

Album foto:

Membrii AMC se menţin în formă

 

 

Citiţi mai mult:

Newsletter

Dintre activitățiile AMC

Atelier căţărare (2010)

Cele 10 porunci ale turismului de munte – Luis Trenker

Cele 10 porunci ale turismului de munte